Recent Posts

miercuri, 29 octombrie 2014

Zburdând pe Strada Ficțiunii!

       Acum câteva zile îmi admiram cărţile din bibliotecă şi, observând că am puţine cărţi despre domeniile care mă pasionează, iau decizia de a-mi mări numărul volumelor prin vizite la librăriile din oraș. Tocmai când mă întrebam cu ce librărie să încep aceste vizite, pentru a-mi mai cumpăra câteva cărţi, mă întâlnesc cu un prieten care îmi aminteşte că peste două zile începe Bookfest-ul, ediţia de toamnă.

     "Am auzit că editura ALL are o nouă colecţie de literatură ce se numeşte Strada Ficţiunii. Nu mă întreba mai multe pentru că nici eu nu ştiu. Trebuie neapărat să mergem împreună pe Strada Ficțiunii! Am auzit că merită" - îmi spune acest prieten.
     "Dacă nici tu nu ştii ce este Strada Ficțiunii atunci cine ne poate oferii mai multe detalii? Şi de unde ştii că merită? Eu până acum n-am auzit de această stradă." - îl întreb mai mult mirat decât curios.
        "Las' că vom afla mai multe la Bookfest, pentru că am auzit că vor fi şi ei acolo cu această nouă colecţie. Ne vedem peste două zile, la ora 10:00, în fața intrării principale la Bookfest!" - îmi spune după care pleacă grăbit.
        Peste două zile, la ora programată, ne întâlnim la locul stabilit și intrăm împreună în Bookfest.
    "Bine aţi venit pe Strada Ficţiunii! Păşiţi cu încredere, pe una din cele patru secţiunii ale acestei străzi şi veţi cunoaşte destine şi personaje care vă vor aduce linişte sufletească şi plăcere endorfinică. De la început trebuie să vă spun că Strada Ficţiunii este un proiect inițiat de Editura ALL prin care noua colecţie a editurii ALLFA poate fi imaginată sub forma unei străzi, unde elementele tradiţionale se împletesc perfect cu cele moderne." - ne întâmpină un domn cu umbrela deschisă, ce se recomandă a fi ghidul nostru pe Strada Ficţiunii.
       "La prima vedere pare a fi o stradă oarecare, dar priviţi mai bine în stânga și în dreapta și în loc să vezi oameni obișnuiți veţi vedea personaje literare, mai mult sau mai puțin cunoscute. Sunteţi pe o stradă a cărților, unde acțiunea se construiește pe măsură ce voi pășiţi pe ea. De sunteţi trişti sau mohorâţi aici puteţi cunoaşte oameni şi destine care să vă aducă buna dispoziţie. Dacă vă place atmosfera de secol XX, cu personaje sau autori uitaţi sau neglijaţi trebuie să vă plimbaţi prin secţiunea clasică a străzii unde veţi întâlni autori clasici ai secolului XX, ale căror opere sunt traduse pentru prima dată în limba română. Se poate să găsiţi şi autori neglijaţi ale căror opere sunt reeditate. Casele ce le vedeţi pe partea stângă şi dreaptă a străzii sunt de fapt cărţi ce aşteaptă să fie deschise iar voi să pătrundeţi în atmosfera fiecăreia şi să cunoaşteţi personaje şi destine care vă pot influenţa viaţa. Acesta este unul dintre principalele motive pentru ca această stradă să devină cât mai intens circulată. Dar mai bine să pornim într-o aventură pe această stradă, iar dacă vedeţi vreo casă-carte căre vă impresionează îmi spuneţi iar eu vă voi întroduce în interiorul ei pentru a cunoaşte şi înţelege drama sau umorul din fiecare. " - spuse ghidul nostru în timp ce ne îndemna să-l urmăm.
      Şi iată că am pornit în această aventură! Priveam, cu admiraţie, la casele de pe stânga şi dreapta drumului şi nu ştiam la care casă-carte să ne oprim. Toate erau cu fațade frumos desenate şi cu titluri atractive. Aici uite o piramidă, dincolo un călugăr. Doar ce am trecut pe lângă o fată care dansa pe o stradă cu turnul Eiffel în capătul acesteia. Tocmai voiam să mă apropii de o o casă ce are desenat un bărbat şi o femeie ce se ţin de mână şi se plimbă pe malul mării, când îl aud pe prietenul meu:
     "Ghidule, putem intra în această casă? Îmi pare a fii o casă veselă şi vreau să cunosc personajele şi atmosfera din aceasta." - spuse prietenul meu în timp ce se apropia de casa ce înfăţişa o frumoasă fată îmbrăcată într-o rochie de sfârşit de secol XIX.
     "Tare sunt curios dacă zâmbetul acestei fete vă atrage mai mult decât destinul ei propriu-zis. Dar să întrăm în Timpul iubirilor perfecte de Tiago REBELO. Să intrăm pentru a vă prezenta povestea de iubire dintre tănăra Leonor şi locotonentul Carlos Montaha. Trebuie să te avertizez că dacă vei intra în această casă vei avea parte de atmosfera tumultoasă din Angola, de la  sfârşitul secolului al XIX-lea, când Coroana portugheză se confrunta cu o serie de crize politice, sociale şi militare ce vor duce la căderea monarhiei constituționale. Pe fondul acestor probleme Carlos o cunoaşte pe Leonor şi încep o frumoasă iubire pasională ce nu poate fi stinsă de nici un obstacol întâlnit în cale. Dacă te-am făcut curios, şi îţi place acest gen, eşti invitatul meu să pătrunzi în atmosfera acestei case." - spuse ghidul, şi cu aceste cuvinte îl învită pe prietenul meu să intre în atmosfera secolului XIX.
      Bineînţeles că prietenul meu nu refuză o asemenea invitaţie şi, într-o clipită, dispăru între filele acelei case-cărţi. Eu încă nu mă hotărâsem la o casă anume şi cum eram dezamăgit de mai multe lucruri din viața mea, decid să vorbesc cu ghidul străzii ficţiunii în speranţa că îmi poate da un sfat să scap de anumite gânduri mai puţin plăcute. Sau cel puţin să-mi recomande o casă-carte în care să se întâmple experienţe asemănătoare ca cele pe care le trăiesc.
    "Ghidule, simt că de la un timp viaţa mea merge pe dos şi succesul mă ocoleşte. Am impresia că am ratat totul în viaţă şi că povara lumii apasă pe umerii mei. Îmi poţi recomanda o casă-carte care să mă amuze sau, cel puţin, să-mi arate o situaţie asemănătoare cu a mea pentru a extrage câteva idei moralizatoare sau sfaturi de urmat." - îi spun în timp ce admir fațadele caselor din jurul meu.
     "Ştiu exact ce ţi se potriveşte! Vino cu mine!" - îmi spune şi-mi face semn să-l urmez.
    După aproximativ zece minute de mers ne oprim în faţa unei case-cărţi ce avea desenată pe faţadă un ştreang ridicat în aer de câteva baloane colorate şi unde scria, cu litere de-o şchioapă, Magazinul de sinucideri - Jean TEULE.
      "Intră în această casă şi vei avea la dispoziţie un magazin specializat în comercializarea instrumentelor necesare pentru a-ţi pune capăt zilelor. Dar nu te grăbi să-ţi închei socotelile cu viaţa înainte de a cunoaşte familia Tuvache, ce deţine acest magazin de sinucideri. Să nu te sperie numele casei pentru că, în această casă, vei întâlni şi situaţii ilare. În primul rând vei cunoaşte trei copii cu nume de sinucigaşi celebri: Vincent, Marylin şi Alan. Vincent este foarte creativ şi plin de idei, iar Marylin suferă de lipsă de atenţie. În schimb Alan este foarte optimist şi vede mereu partea plină a paharului. Pe măsură ce pătrunzi mai bine în această carte vei afla cum Alan reuşeşte să schimbe destinul familiei prin optimismul lui, ducând la o îmbunătăţire a stilului de viaţă şi aducând succes asupra afacerii familiei. Deci pentru a-ţi schimba stilul de viaţă şi a uita de necazurile şi dezamăgirile ce ţi-au adus gânduri negre trebuie să-l cunoşti mai bine pe Alan." - îmi spuse ghidul în timp ce-mi oferi cheile de la această casă-carte.
    "Înainte de a pleca, spune-mi care sunt beneficiile acestei străzi, astfel încât să atragă cât mai mulţi vizitatori, iar Strada Ficţiunii să devină mai intens circulată?" - apuc să-l întreb înainte de a se pregăti să plece.
    "Cum vă povesteam şi mai devreme, aceste case-cărţi au puterea de a schimba starea sufletească a oamenilor aducându-le buna dispoziţie sau schimbându-le caracterele în funcţie de acţiunea petrecută în fiecare casă-carte. Dar cel mai important aspect este că indiferent cât de aglomerată şi de stresantă îţi este viaţa întotdeauna trebuie să-ţi faci timp pentru o carte. Nu numai că îţi oferă momentul de răgaz atât de aşteptat, dar îşi poate oferi soluţii pentru relaxare şi rezolvarea problemelor zilnice. Iar cărţile de pe Strada Ficţiunii, prin secţiunile sale, acoperă o gamă largă de gusturi ceea ce înseamnă că indiferent de gusturile fiecăruia, cu siguranţă pe această stradă, vor găsi cartea căutată care să nu le înşele aşteptările. Pentru că, deh, fiecare dintre noi avem anumite aşteptări de la cărţile pe care le citim. Pe Strada Ficţiunii veţi găsi acele cărţi necesare fiecăruia dintre voi!" - apucă să-mi spună ghidul străzii înainte de a se îndepărta, iar eu de a mă pregăti să intru în Magazinul de sinucideri.


Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014!

0 comentarii: