Recent Posts

luni, 17 noiembrie 2014

Ghici ghicitoarea mea!

      Ora 09:00! Promoterul şugubăţ îşi făcu apariţia în supermarket exact la ora la care majoritatea magazinelor îşi deschid uşile. Şi de data aceasta avea la el bucăţile de caşcaval afumat DeLaco, atât de vestit pentru gustul lui inconfundabil. Rolul promoterului este de a oferi clienţilor bucăţi din acest caşcaval pentru a-l gusta şi ai determina să-l cumpere. Cel puţin acesta este rolul unui promoter obişnuit ce face reclamă la un caşcaval obişnuit. El nu se încadrează în această categorie pentru că...

      "Vreţi să gustaţi noul caşcavalul afumat de la DeLaco?" - întrebă pe bărbatul din faţa sa în timp ce tăia câteva bucăţi din caşcaval pentru a le oferi ca mostră.
     "Puteţi gusta doar dacă îmi dovediţi că sunteţi un adevărat fan brânză şi caşcaval răspunzându-mi la o întrebare: Ce sunt vara verzi,i şi noaptea se închid? Aveţi cinci minute la dispoziţie." - spuse promoterul, după care bagă o mostră în gură. 
     "Vara verzi, iarna albaştri şi noaptea se închid?" - repetă bărbatul din faţa lui în timp ce-l privea cum molfăie, ostentativ, bucata de caşcaval.
     "Mmmm! Ce bun este? Ce bine se simte gustul de afumătură! Hai dom'le! Ştii răspunsul sau nici măcar nu-ţi place brânza şi caşcavalul?" - întrebă promoterul în timp ce mai băgă în gură încă o bucată de caşcaval.
     "Vara verzi, iarna albaştri? Hai dom'le, chiar trebuie să răspund? Dă-mi să gust că nu mai pot de poftă!" - se implora domnul din faţa lui.
    "Nu răspunzi corect, nu guşti!" - spuse promoterul în timp ce mai băgă o bucată în gură.
     "Timpul ţi-a expirat. Dă-te la o parte dom'le, că mai sunt şi alte persoane care doresc să guste noul caşcaval de la DeLaco! Salutare băieţi! Spuneţi-mi repede, ce sunt vara verzi, iarna albaştri şi noaptea se închid, dacă vreţi să încercaţi noul caşcaval afumat de la DeLaco! Luaţi de mirosiţi-l! Eee?" - îi întrebă pe cei doi băieţi de liceu din faţa lui, după care le dădu să miroasă o bucată de caşcaval apoi o băgă în gură şi mestecă ostentativ, gesticulând de plăcere.
     Băieţii se uitau ba la el, ba unul la altul. În acest timp el băga în gură bucăţile de caşcaval, una câte una.
        "Tu, eşti fan caşcaval sau habar n-ai din ce se face? Dar tu? Tu ştii câţi litri de lapte se folosesc la un kg de caşcaval Delaco?" - îi întrebă ba pe unul, ba pe celălalt şi mai băgă în gură o bucată de caşcaval.
   "Hai că-mi pierd timpul cu voi! Dumneavoastră, domniţă, ştiţi ce sunt vara verzi, iarna albaştri şi noaptea se închid? Dar poate domnul se consideră fan brânză şi ştie!" - se adresă cuplului din spatele băieţilor în timp ce mai muşcă dintr-o bucată de caşcaval.
     Domnul se uita la doamnă, iar doamna se uita la domnul ei şi, uitându-se împreună la promoter, îi spuse la unison:
       "Este simplu! Sunt stelele din emisfera nordică!" - spuse doamna, foarte sigură pe ea.
     "N-aţi ghicit! Nu răspundeţi corect, nu gustaţi!" - le spuse promoterul şi mai aruncă o bucată de caşcaval în gură.
      Astfel trecură orele şi, pe la jumătatea programului, îşi făcu apariţia supervizorul lui.
     "Ooo! Să înţeleg că ai avut succes şi s-au bucurat cât mai multe persoane de noul caşcaval afumat de la DeLaco?" - întrebă supervizorul văzând că nu mai avea caşcaval pe tarabă.
     "Nici chiar! Şefu, ştiţi că mi-aţi spus să dau caşcaval doar la cei care sunt fani brânză. Eu i-am supus la un test. Cine ştia răspunsul la o întrebare primea o mostră din caşcaval. Dacă nu ştiau le mâncam eu bucata lor de caşcaval. Şi cum nu a ştiut nimeni răspunsul la întrebare am mâncat eu toate bucăţile de caşcaval." - spuse promoterul încercând să pară inocent.
     "Hai că m-ai făcut curios! Care este acea întrebare la care n-a ştiut nimeni să-ţi răspundă? Dacă nu voi ştii nici eu răspunsul îţi dublez salariul, dar şi bucăţile zilnice de caşcaval." - spuse supervizorul.
    "Ce sunt vara verzi, iarna albaştri şi noaptea se închid?" -  întrebă promoterul şi deja se gândea la bucăţile zilnice de caşcaval ce le va primi în plus.
     După zece minute de gândire supervizorul spuse:
     "Cedez! De azi vei avea salariul dublat şi ţi se va dubla şi numărul bucăţilor de caşcaval ce le primeai zilnic. Dar spune-mi ce sunt vara verzi, iarna albaştri şi noaptea se închid?" -  întrebă supervizorul foarte mâhnit că a pierdut acest pariu.
      "Ochii mei!" - răspunse promoterul cu gura până la urechi şi gândul la caşcavalul ce-l va primi de azi înainte.


Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014!