Uşor, uşor mă trezesc şi întind mână după iubita mea Sofia pentru a o îmbrăţişa, aşa cum fac în fiecare dimineaţă, dar trupul ei nu este lângă mine. "Poate este deja în bucătărie şi face cafeaua." - îmi spun în timp ce mă ridic din pat şi mă duc să-mi fac duşul de dimineaţă.
Poate că abia acum a pus apa la fiert pentru o cafea la ibric, aşa cum îmi place!" - îmi spun şi-mi văd liniştit de bărbierit.
Stau în faţa oglinzii şi, în timp ce mă bărbieream, mă întrebam de ce nu simt mirosul de cafea pe gustul meu cu care mă răsfaţă Sofia în fiecare dimineaţă. "
Intru în sufragerie şi nici-un miros de cafea nu mă întâmpină. Intru în bucătărie dar Sofia nu era nici acolo! "Poate a coborât să cumpere cafea." - îmi spun în timp ce verific dulapul în care păstrăm cutia cu cafea. Dar cutia cu cafea este aproape plină. Abia atunci mi-am amintit ce s-a întâmplat cu o zi înainte. Cum dintr-o neînţelegere eu şi Sofia am ajuns să ne spunem cuvinte grele şi să ne aducem acuze grave, ceea ce a dus la decizia ei de a pleca din casa mea. O prostie! Cum se poate ajunge la o asemena decizie după atâţia ani minunaţi petrecuţi împreună? Atâţia ani în care ne-am înţeles perfect! Şi acum, acum o prostie din partea mea ne-a îndepărtat. Încă sper să fie un vis urât şi ea să vină din dormitor, cu acelaşi zâmbet ce-mi insenina dimineaţa. Încă aştept să mă sărute şi să-mi spună: "Bună dimineaţa, honey!" Încă aştept, dar ea nu mai vine.
Cu asemenea gânduri în minte încercam să mă îmbrac şi să-mi prepar singur cafeaua. Parcă nici cafeaua nu mai avea acelaşi gust fără ea. Cu cafeaua în mână mă plimbam prin cameră. "Pe această pernă ea îşi odihnea capul atunci când dormea în braţele mele! Uite şi papuceii cu care se plimba prin casă. Sofia, draga mea Sofia, unde eşti?" - mă întrebam în timp ce adulmecam parfumul ei ce încă stăruie prin cameră.
"Off! Ce-am făcut? Ce-am făcut?" - mă întrebam, privindu-mă în oglindă şi observând cum frica pusese stăpânire pe chipul meu. Frica de a o pierde definitiv din cauza mea. Din cauza unor cuvinte ce nu-şi aveau locul între noi.
"Doar tu ştiai cum şi ce trebuie să fac pentru a nu mai avea emoţii când proiectele se apopiau de termenul limită. Tu erai pentru mine o comunitate. La tine apelam când aveam nevoie de un sfat sau o părere. Ce mă fac acum fără tine?" - mă întrebam în timp ce priveam fotografia din vacanţa în care am cerut-o în căsătorie.
"Trebuie! Trebuie să fac ceva! Trebuie să fac ceva pentru a mă ierta! Orice! Nu contează ce! Aş face orice pentru a mă ierta şi a-mi mai da o şansă. Nu vreau să o pierd definitiv!" - îmi spun în timp ce alerg prin cameră ca un descreierat, strângând în braţe halatul ei de baie.
"Ştiu ce trebuie să fac. Mă voi duce la ea şi în genunchi o voi ruga să mă ierte. O voi ruga să-mi mai acorde o şansă, promiţându-i că niciodată nu-i voi mai greşi. Aşa voi face!" - cu acest gând în minte am plecat spre serviciu.
Pe drum spre serviciu m-am oprit la o florărie de unde am cumpărat cel mai mare buchet de trandafiri albaştri şi, cu acesta în braţe, am plecat spre asociaţia unde deţin funcţia de preşedinte executiv.
"Bună dimineaţa domnule preşedinte!" - îmi spune secretara de cum mă vede, dar eu aproape că nici nu am observat-o.
"Bună dimineaţa domnule preşedinte!" - îmi spune iar secretara.
"Bună dimineaţa şi ţie! Sofia a sosit?" - o întreb cu jumătate de gură.
"A sosit acum zece minute. Dar nu trebuia să veniţi împreună, ca în fiecare dimineaţă?" - mă întreabă secretara, dar eu deja nu o mai auzeam ci îmi îndreptasem paşii spre biroul Sofiei. Biroul ei de vicepreşedinte al asociaţiei mele.
Bat uşor în uşă şi intru. O privesc cum stă pe scaunul ei. La fel de frumoasă ca întotdeauna. Alerg spre ea şi îi cad la picioare.
"Iartă-mă! Te rog, iartă-mă! Ţi-am greşit enorm! Ieri ţi-am spus cuvinte pe care astăzi le regret foarte mult. Te rog, iartă-mă! Promit să nu-ţi mai vorbesc niciodată astfel. Promit că indiferent ce probleme voi avea nu le voi mai lăsa să intervină în relația noastră, ci îmi voi deschide inima şi sufletul către tine și voi fi mereu lângă tine. Că indiferent ce griji mă vor apăsa şi ce emoţii voi avea, doar la tine voi veni. Tu eşti oaza mea de speranţă. Tu-mi oferi încrederea de care am atâta nevoie când termenele limită ale proiectelor îmi bat la uşă. Doar lângă tine mă simt încrezător în propriile puteri. Tu eşti jumătatea mea şi fără tine mă consider incomplet. TE IUBESC foarte mult şi regret enorm cearta de ieri. Te rog să mă ierţi şi să-mi acorzi şansa de a-ţi dovedi că cele spuse ieri au reprezentat doar o scăpare de moment. Niciodată nu-ţi voi mai vorbi astfel! Te rog, iartă-mă!" - îi spun în timp ce îi ofer uriaşul buchet de trandafiri.
Ea se uită la mine, se uită la buchetul de trandafiri, apoi se uită iar la mine, apoi la buchetul de trandafiri şi, în final, se uită iar la mine şi-mi spuse:
"Şi eu TE IUBESC foarte mult şi regret că am plecat ieri atât de repede. Eu te-am iertat încă de ieri, dar am vrut doar să văd dacă regreţi cele spuse ieri şi dacă vei face ceva să mă împaci. Crede-mă că nu aş fi plecat,dar am avut nevoie de încă o dovadă de iubire din partea ta, iar această dovadă am primit-o acum. Hai să ne promitem unul altuia că niciodată nu ne vom mai certa aşa de rău. Sunt conştientă că, în orice relaţie, mai există mici neînţelegeri, dar discutând calm şi plini de înţelegere putem trece peste orice obstacol al iubirii noastre." - îmi spune, după care mă sărută, pecetluind astfel dulcea împăcare.
Aceasta a reprezentat singura şi ultima noastră ceartă. Această dulce împăcare ne-a apropiat şi mai mult. De atunci neînţelegerile au dispărut din viaţa noastră. Întotdeauna am ştiut să ne rezolvăm divergenţele prin calm şi comunicare deschisă. Atunci am învăţat că pentru a avea o viaţă frumoasă împreună trebuie să comunicăm mai mult, să ne deschidem sufletul faţă de celălalt. Astfel ea a devenit jumătatea mea, iar eu am devenit jumătatea ei şi împreună suntem un singur suflet.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu